Persoane descoperite de evaziune fiscală cu ţigări de contrabandă

La data de 24 iulie a.c., ca urmare a unei ample activităţi desfăşurate în comun, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Braşov şi Covasna, împreună cu lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov şi Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), au prins în flagrant, pe raza municipiului Braşov, doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. – Braşov – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în timp ce transportau ţigări de contrabandă din Republica Moldova.Cazul a fost demarat ca urmare a informaţiilor obţinute de lucrătorii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă referitoare la activităţi de contrabandă desfăşurate pe raza judeţului Braşov.Din verificări a rezultat că agenţii de poliţie F.C. şi E.M, însoţiţi de soţie, respectiv prietenă, s-au deplasat, la data de 24. iulie 2010, cu două autoturisme în localitatea Gherăeşti, jud. Neamţ, unde dintr-un autoturism condus de o altă persoană au încărcat o cantitate de ţigări ce aveau aplicate timbru fiscal de Republica Moldova şi apoi au plecat spre municipiul Braşov.În jurul orei 17.15, pe D.N. 11, la km 13+200, pe sensul de mers Bacău – Braşov, în prezenţa ofiţerilor D.G.A., autoturismul condus de învinuita G.M.G., prietena poliţistului E.M. şi în care se afla învinuita F.A.E., soţia poliţistului F.C. a fost oprit pentru control de către agenţii de poliţie rutieră şi reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov.Cu această ocazie, în portbagajul autoturismului, precum şi în locaşul special amenajat pentru roata de rezervă, a fost identificată cantitatea de 5.503 pachete de ţigări, având aplicat timbru fiscal din Republica Moldova. Ţigările urmau să fie valorificate în municipiul Braşov.Cei patru suspecţi au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov unde au fost audiaţi, fiind dispusă reţinerea acestora pe 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin.1, lit. a din Legea 241 / 2005 şi respectiv a infracţiunii prevăzute de art. 296 alin 1, lit. 1 din Legea nr. 571/2003Cei patru au fost prezentaţi ieri, 25.07.2010, Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă, fiind emise mandate de arestare preventivă pe 15 zile asupra agenţilor de poliţie F.C. şi E.M. şi punerea în libertate a învinuitelor G.M.G. şi F.A.E. cu interdicţia de a părăsi localitatea şi de a comunica între ele.Totodată, în dimineaţa zilei de ieri, 25 iulie a.c., lucrătorii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov au efectuat şi o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului F.C., prilej cu care s-au găsit 10.000 pachete de ţigări de contrabandă. Cercetările cu privire la cei doi poliţişti au fost începute după ce Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov – Serviciul Investigarea Fraudelor cu privire la unele activităţi de contrabandă cu ţigări pe raza municipiului Braşov efectuate de către cetăţeanul moldovean M.V.. În urma investigaţiilor efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a rezultat legătura acestuia cu cei doi agenţi de poliţie, în sensul activităţilor ilicite.Judecătoria Braşov a admis aseară, 25 iulie a.c., propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi a dispus arestarea preventivă şi a inculpatului M.V. pentru o perioadă de 20 de zile, sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de contrabandă. D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut