Persoane înşelate de agenţii de turism

În perioada noiembrie 2011 – septembrie 2012, un număr de aproximativ 90 de persoane au formulat plângeri penale împotriva a 8 agenţii de turism care îşi desfăşoară activitatea pe raza sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.La încheierea contractelor de prestări servicii turistice persoanele respective au achitat sume cuprinse între 400 – 1.800 euro pentru sejururi în Spania, Turcia, Franţa, Italia, Portugalia, iar la termenul stabilit în contract, pentru a se efectua plecarea către destinaţiile solicitate, au fost amânaţi în mod repetat şi nejustificat pentru ca în final excursia planificată şi plătită în avans să nu se mai efectueze. De asemenea, o parte dintre părţile vătămate au ajuns la destinaţie, unde au constatat că sejururile lor achiziţionate nu au fost achitate de către unele agenţii de turism din România.În ziua de 18.09.2012, politişti din cadrul Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul inspectorilor din Ministerul Dezvoltarii şi Turismului – Direcţia Control şi Autorizare în turism au organizat şi efectuat o acţiune, vizând 10 agenţii de turism care îşi desfasoară activitatea pe raza sectorului 1, o parte din acestea fiind cele vizate ca urmare a plângerilor penale înregistrate.Cu această ocazie au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.500 lei. De asemenea, au fost constatate cinci infracţiuni de evaziune fiscală, prejudiciul fiind în cuantum de 76 .000 lei. Totodată a fost retrasă licenţa de turism a uneia dintre societăţi, aceasta funcţionând fără licenţă valabilă, în prezent efectuându-se cercetări faţă de administratorul societăţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că a reţinut şi nu a virat la bugetul consolidat al statului impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă în suma de 20.000 lei, în perioada ianuarie 2012- iulie 2012.Aceleaşi cercetări se efectuează şi faţă de reprezentanţii altor 4 agenţii de turism unde au fost constatate infracţiuni.Prejudiciul estimat este de 70.000 euro, urmare a plângerilor penale şi 76.000 lei, urmare a verificărilor efectuate cu ocazia acţiunii desfăşurate, acesta nefiind recuperat.Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi a infracţiunii de înşelăciune, într-un număr de 10 dosare penale.D.G.P.M.B. – Compartimentul Comunicare Publica


Alte articole:
Skip to content