Persoane, maşini şi documente semnalate prin S.I.S, găsite în urma cooperării internaţionale

Autorităţile de aplicare a legii din România au localizat, în perioada 9 – 15 noiembrie a.c., pe teritoriul ţării noastre, 57 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R..Poliţiştii au pus în aplicare 10 mandate europene de arestare şi au identificat 3 persoane semnalate ca fiind dispărute din străinătate. De asemenea, au depistat 14 persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.Totodată, pe teritoriul României, au fost identificate 43 autoturisme căutate de către partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. * * * Autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor, ca urmare a informaţiilor transmise prin Biroul SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., 91 de persoane căutate de Poliţia Română, dintre care 24 în baza unui mandat european de arestare, 50 pentru o procedură judiciară şi 3 persoane semnalate ca fiind dispărute din România. 5 autovehicule semnalate de România în vederea indisponibilizării au fost identificate în statele membre şi de asemenea, 2 documente semnalate de România. * * * Schimbul de date şi informaţii suplimentare prin Biroul SIRENE se realizează ca urmare a cooperării dintre structurile specializate din cadrul Poliţiei Române (în special structurile de investigaţii criminale şi cele de combatere a criminalităţii organizate) şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen. Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.Acesta conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul SIRENE funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc.. Totodată, un aport important îl are şi posibilitatea accesării simultane a datelor şi informaţiilor din bazele de date naţionale, din Sistemul Informatic Schengen şi din OIPC-INTERPOL. Centrul de Informare și Relații Publice -I.G.P.R.


Alte articole:
Sari la conținut