Persoane urmărite internaţional, reţinute de poliţiştii români

În săptămâna 1-7 mai 2009, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost adusi în tară 15 cetăteni români urmăriti international, iar alte 6 persoane urmărite pe plan internaţional si retinute de politistii români au fost predate autorităţilor judiciare străine.Dintre persoanele urmărite de autoritătile străine si retinute de politistii români trei au fost predate autorităţilor din Ungaria şi câte o persoană autorităţilor din Germania, Franta si Belgia. Persoanele urmărite au fost prinse de poliţiştii români pe teritoriul ţării noastre şi predate în baza unor mandate europene de arestare emise de autorităţile judiciare străine pentru comiterea infracţiunilor furt calificat, distrugere, tâlhărie, înselăciune, contrabandă si infractiuni informatice. Dintre persoanele date în urmărire internaţională de autorităţile române şi prinse pe teritoriul altor state este de menţionat cazul lui D.Codruţ, de 24 ani, din Neamţ, care a fost prins de autoritătile italiene. Bărbatul dat în urmărire internaţională de autorităţile române în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Piatra Neamţ pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Bărbatul a fost condamnat pentru că la data de 20 februarie 2005, în timp ce se afla împreună cu mai mulţi tineri într-un bar, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat unui bărbat prezent în bar mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în urma cărora acesta s-a dezechilibrat şi în cădere s-a lovit cu capul de un aparat de jocuri electronice. Victima a fost transportată la spital unde a suferit o intervenţie chirurgicală, iar la data de 1 martie 2005 a decedat. Un alt caz este cel al lui G. ION, de 43 ani, din Braşov, care a fost prins de autoritătile din Polonia. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere pentru că la data de 31 martie 2006, împreună cu o altă persoană, s-a deplasat în localitatea Râul Sadului, judeţul Sibiu, de unde a sustras, pe timp de noapte, din loc public, cablu telefonic.În ceea ce priveşte cazurile de persoane căutate de autorităţile străine şi găsite pe teritoriul ţării noastre îl amintim pe cel al lui P.M., de 26 ani, Constanţa, urmărit internaţional de Interpol Bruxelles/Belgia, în baza unui mandat european de arestare pentru comiterea unor infracţiunii informatice si condamnat la pedeapsa maximă pentru această infractiune, 15 ani închisoare. Bărbatul a fost predat autorităţilor belgiene, la punctul de frontieră Henri Coandă. În acest caz cercetările au demarat ca urmare a unei plângeri depuse de o societate cu sediul în Bruxelles, după constatarea unor fapte de skimming cu retrageri de bani în aceleaşi locuri din străinătate. Constănteanul făcea parte dintr-o organizaţie criminală care a acţionat în perioada noiembrie 2007 – octombrie 2008 atât în Belgia cât şi în alte ţări din Europa (Olanda, Italia şi Germania), precum şi în Canada, Australia şi Maroc.POLITIA ROMANA – SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ


Alte articole:
Sari la conținut