Peste 1.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un autocar, în PTF Giurgiu-Ruse

Polițiștii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, peste 1.000 de bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În data de 12.08.2024, în jurul orei 17:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară un autocar al unei firme de transport persoane.
Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a descoperit, în cala autocarului, cantitatea de 1.277 bunuri constând în articole de parfumerie, încălțăminte și îmbrăcăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, ce aparțineau unui pasager, cetățean turc, în vârstă de 52 de ani.
Bunurile, în valoare de aproximativ 400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, față de pasagerul respectiv, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut