Peste 100 de infracţiuni economice, depistate într-o săptămână

În ultima săptămână, 116 persoane suspectate de comiterea a 110 infracţiuni de natură economică au fost depistate de poliţişti. Dintre acestea, 10 au fost reţinute sau arestate.Sub directa coordonare a ofiţerilor Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigare a fraudelor au acţionat şi în ultima săptămână pentru protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă. Astfel, în urma activităţilor de prevenire, descoperire şi cercetare, au fost depistate 110 infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 116 de persoane (10 persoane fiind reţinute/arestate).Poliţiştii de investigarea fraudelor au descoperit 39 de infracţiuni de evaziune fiscală, 15 înşelăciuni în relaţiile comerciale, 3 infracţiuni de delapidare, 19 infracţiuni de fals în înscrisuri, 10 infracţiuni prevăzute de Legea 86/2006 privind Codul vamal, 5 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, 4 la Legea nr. 59/1934 privind legea cecului şi 6 fapte de corupţie.De asemenea, 14 persoane sunt cercetate în 10 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate. * * * Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor au dispus începerea urmăririi penale împotriva unui cetăţean italian suspectat că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, i-a convins pe reprezentanţii unei alte societăţi comerciale spaniole să îi livreze, în perioada octombrie-noiembrie 2008, fructe proaspete în valoare totală de 201.893,95 euro, promiţându-le că le va achita contravaloarea acestora după vânzare.Suspectul este bănuit că a transportat şi valorificat mărfurile preluate în România, iar ulterior a abandonat administrarea societăţii comerciale şi a părăsit teritoriul ţării, fără a mai efectua plata mărfurilor achiziţionate de la furnizorul spaniol. În cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti urmează să solicite comisii rogatorii internaţionale pentru efectuarea de acte de urmărire penală în Italia şi Spania.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu sprijinul specialiştilor D.G.I.P.I., împreună cu procurorii D.I.I.C.OT., au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional cu preocupări în domeniul contrabandei cu ţigări.Grupul infracţional, format din nouă bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, trei din Galaţi, iar ceilalţi şase din Buzău, este suspectat că, în perioada decembrie 2010 – 2011, a transportat şi comercializat ţigarete de contrabandă pe raza judeţelor Galaţi şi Buzău.La data de 21 mai a.c., dosarul penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător şi asociere la un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost declinat spre competentă cercetare Biroului Teritorial Buzău al D.I.I.C.O.T.Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au continuat cercetările în baza delegării emise de procurorii D.I.I.C.O.T., iar în dimineaţa zilei de 24 mai a.c., în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Buzău, au fost efectuate 20 de percheziţii domiciliare în municipiile Buzău şi Galaţi şi în comuna Ruşeţu, judeţul Buzău la care au participat poliţişti de la Serviciile de Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, Intervenţie Rapidă şi Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, S.C.C.O. Buzău, B.C.C.O. Galaţi, precum şi ofiţeri ai D.G.I.P.I.În urma percheziţiilor efectuate poliţiştiii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor 360.900 de ţigarete, pachetele fiind atât cu banderole de marcaj de provenienţă moldovenească, cât şi fără banderole.De asemenea, au fost ridicaţi 2.395 de litri băuturi alcoolice, în recipiente fără banderole de marcaj, 10.766 de articole pirotehnice, precum şi mai multe înscrisuri privind acte de comerţ cu astfel de produse. Totodată, s-a dispus măsura indisponibilizării a două autoturisme folosite la săvârşirea de infracţiuni.Doi gălăţeni, în vârstă de 39 şi 50 de ani, au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru a fi audiaţi de procurorul D.I.I.C.O.T.În cauză urmează a se solicita organelor fiscale stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin activităţile ilicite ale suspecţilor, până în prezent au mai fost confiscate 40.000 de ţigarete, au fost reţinute două persoane şi indisponibilizate alte două autoturisme. Cu privire la articolele pirotehnice ridicate în urma percheziţiei efectuate la unul dintre imobilele din municipiul Buzău, se continuă cercetările de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Buzău, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content