Peste 14.500 pachete de ţigări de contrabandă descoperite în două vehicule

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi – I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au depistat, în două autoturisme aflate în curtea imobilul unui cetăţean din comuna Bilca, peste 14.500 de pachete de ţigări de contrabandă. Ţigările, în valoare de aproximativ 117.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă. În data de 23 mai a.c., la nivelul Sectorului PF Rădăuţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.Astfel în jurul orei 14.30, lucrătorii au identificat, în curtea imobilului numitului P. Gheorghe din localitatea Bilca, două autoturisme despre care se deţineau informaţii că au fost folosite pentru a transporta ţigări de contrabandă. Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control asupra celor două autoturisme, în urma căruia s-au descoperit un număr mare de colete care conţineau 14.586 pachete de ţigări marca „Doina” de provenienţă Republica Moldova.În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea de contrabandă a participat şi cetateanul roman L.Petru, în vârstă de 21 ani, domiciliat în localitatea Bîlca, bărbatul fiind conducătorul autoturismului. În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi bărbaţi acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 117.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării iar cele două autoturisme au fost indisponibilizate la sediul Punctului de lucru Vicovu de Sus din cadrul S.P.F. Rădăuţi, în vederea continuării cercetărilor.I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei – Purtător de cuvânt


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut