Peste 150 de persoane urmărite, depistate în ultima săptămână

În ultima săptămână, poliţiştii de la ,,Urmăriri” au identificat peste 150 de persoane căutate pentru săvârşirea de infracţiuni sau semnalate ca fiind dispărute.În perioada 24 aprilie – 2 mai a.c., poliţiştii au identificat 152 de persoane dispărute, dintre care 47 minori. Totodată, au depistat 76 de persoane urmărite la nivel naţional, întrucât, pe numele acestora, erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, mandate de arestare preventivă sau mandate europene de arestare.În această perioadă, în urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 30 de persoane urmărite de autorităţile române. * * * Un tânăr de 25 de ani, din oraşul Dolhasca, judeţul Suceava, urmărit din 22 aprilie a.c., care se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, a fost depistat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Suceava, la 25 aprilie a.c. Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, urmărit din 14 aprilie a.c., care se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, a fost depistat la 25 aprilie a.c., pe raza comunei George Enescu, de către poliţiştii de investigaţii criminale de la I.P.J. Botoşani.La data de 27 aprilie a.c., poliţişti din cadrul S.I.C. – I.P.J. Teleorman au depistat, pe raza municipiului Roşiori de Vede, un tânăr de 21 de ani, din comuna Leţca Nouă, judeţul Giurgiu, urmărit din 20 aprilie a.c., care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol. Persoanele depistate au fost încarcerate în vederea executării pedepselor. Un copil de 9 ani, din comuna Sohatu, judeţul Călăraşi, care la data de 23 aprilie a.c. a plecat din zona unui spital din municipiul Bucureşti, a fost identificat de poliţişti din cadrul S.I.C.-Sector 2 Poliţie, la data de 27 aprilie a.c., în apropierea unui complex comercial din zona Pantelimon. O minoră de 13 ani, din comuna Lazuri, judeţul Satu Mare, la data de 22 aprilie a.c. a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. La data de 29 aprilie a.c. a fost găsită de poliţişti ai S.I.C. – I.P.J. Satu Mare, pe raza municipiului Satu Mare.La data de 6 aprilie a.c., o minoră de 14 ani, din comuna Sînpetru, judeţul Braşov, a plecat de la domiciliul bunicilor săi ce o aveau în plasament familial şi nu a mai revenit. La 28 aprilie a.c. a fost identificată de poliţişti ai S.I.C. – I.P.J. Braşov pe raza comunei Prejmer, judeţul Braşov. Minorii depistaţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content