Peste 25.000 de pachete de tigari descoperite de politisti

Poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, peste 530.000 de ţigări în valoare de 107.000 lei .La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Galaţi, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări au oprit pentru control, în trafic, o autoutilitară pe raza comunei Băneasa, Judeţul Galaţi.Astfel, poliţiştii l-au depistat pe I.L., de 43 de ani, din Galaţi, care avea în interiorul maşinii peste 530.000 de ţigarete de provenienţă străină.În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, ţigările au fost transportate cu o maşină de către M.A.G. de 32 de ani şi B.E. de 26 de ani, ambii din comuna Oancea, Judeţul Galaţi şi depozitate într-o locuinţă în apropierea comunei Oancea.Întreaga cantitate de ţigări, precum şi autoutilitara cu care au fost transportate acestea au fost ridicate în vederea confiscării de către oamenii legiiCelor în cauză li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art.270 din Legea nr.86/1999I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content