Peste 3.500 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti într-o zi

Într-o singură zi, peste 3.500 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în timpul unei acţiuni derulată la nivel naţional, pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. De asemenea, ca măsură complementară, faţă de 246 de conducători auto s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule.La data de 13 noiembrie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, pe fondul nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic.Astfel, peste 1.100 de poliţişti ai structurilor de poliţie rutieră şi transporturi, de la nivel teritorial, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată.În urma acţiunilor desfăşurate, au fost aplicate 3.734 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 453 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 3.253 la regimul circulaţiei şi 28 la alte acte normative.Poliţiştii au reţinut permisele de conducere a 246 de conducători auto, dintre care 90 nu au respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată şi 39 au depăşit pe platforma căii ferate.Totodată, au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare.Cu titlu exemplificativ:Un bărbat a efectuat transport de persoane în regim taxi şi nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată în timp ce semnalele luminoase şi acustice erau în funcţiune. Acesta a fost sancţionat contravenţional de către poliţişti şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.Poliţiştii au depistat, în Aiud, un conducător auto, de 31 de ani, care nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată în timp ce semnalele luminoase şi acustice erau în funcţiune. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.A fost depistat un bărbat, de 59 de ani, care a condus un autoturism în Oradea şi nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, în timp ce semnalele acustice şi luminoase erau în funcţiune, a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. * * * POLIŢIA ROMÂNĂ recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată!Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.În zonele neprevăzute cu astfel de semnale conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată!Stimaţi conducători auto, acele câteva minute în care trebuie să aşteptaţi la barieră, precum şi o asigurare temeinică la traversarea trecerii la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie.I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Sari la conținut