PESTE 300.000 DE LEI PREJUDICIU, ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE EVAZIUNE FISCALĂ

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020-2023, reprezentanții unei societăți comerciale, din domeniul construcțiilor, ar fi înregistrat în documentele contabile achiziții fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul general consolidat al statului.

Prejudiciu cauzat este de 328.000 de lei.

Vor fi conduse la sediul unității de poliție două persoane, în vederea audierii acestora.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut