Peste 32.000 de cărţi de identitate şi cărţi de identitate provizorii eliberate în ziua votului

Astăzi, 10 iunie a.c., între orele 08.00 – 19.00, la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, inclusiv municipiul Bucureşti, au fost eliberate 32.023 acte de identitate, din care 29.153 cărţi de identitate şi 2.870 cărţi de identitate provizorii.La nivelul Capitalei, au fost emise 3.201 acte de identitate, din care 2.766 cărţi de identitate şi 435 cărţi de identitate provizorii. * * * Precizăm faptul că, în cursul acestei zile, lucrători de evidenţă a persoanelor din Bucureşti, respectiv judeţul Constanţa au constatat, în urma verificărilor, că două persoane au depus acte false în vederea emiterii şi eliberării cărţilor de identitate. Într-unul dintre acestea, actele vizau stabilirea în mod fictiv a domiciliului, iar celălalt caz are ca obiect atribuirea unei alte identităţi. În ambele situaţii, personalul D.P.A.B.D. a sesizat, cu operativitate, lucrătorii de poliţie, în vederea efectuării cercetărilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut