Peste 350 de suspecți de infracțiuni, prinși de polițiști

Peste 350 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 13.100 de sancţiuni contravenţionale, 10.900 de participanţilor la traficul rutier pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 9 –12 septembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 827 de acţiuni pe linie de ordine publică, circulaţie rutieră, de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, dar şi pe alte linii de muncă. De asemenea, au efectuat.Au fost angrenaţi în acţiuni peste 5.600 de poliţişti rutieri, de ordine publică, de la investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, de la intervenţii rapide, de la poliţie transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, dar şi de la alte formaţiuni de poliţie, care au desfăşurat 46 de percheziţii, 1.658 de controale, 461 filtre şi 5 razii.Astfel, au fost depistate 474 de infracţiuni, dintre care 267 în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au prins 357 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 37 au fost reţinuţi şi 17 arestaţi. 20 de arme (7 letale şi 13 neletale) şi 82 bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării.Poliţiştii au aplicat 13.082 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.172 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 402 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 71 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Cele mai multe sancţiuni, 10.900, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (84 pentru consum de alcool şi 3051 pentru încălcarea vitezei). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 2.617.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 410.700 de lei.Poliţiştii au reţinut 420 de permise de conducere şi au retras 271 de certificate de înmatriculare. I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content