Peste 400 de dosare penale întocmite de poliţişti, în patru zile

Peste 400 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în patru zile, în urma acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii au aplicat aproape 12.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care aproximativ 10.000 la regimul rutier.81 de percheziţii, 1.537 de controale, 404 de filtre şi 13 razii au fost efectuate de poliţişti, în perioada 24 – 27 martie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.În cele patru zile, au fost constatate 403 infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 246 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 312 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 42 au fost reţinute şi 21 arestate. Poliţiştii au depistat 5 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au confiscat 14 arme (4 letale şi 10 neletale), precum şi 3 bucăţi de muniţie.De asemenea, au fost aplicate 11.943 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.519.118 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 450.951 de lei.Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.203 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 315 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 45 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9.957, dintre care 3.359 pentru consum de alcool şi 3.359 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 476 de permise de conducere şi au retras 240 de certificate de înmatriculare. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content