Peste 500.000 de ţigarete confiscate

De la începutul anului 2010, în urma acţiunilor desfăşurate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor au fost ridicate în vederea confiscării 500.192 de ţigarete. Poliţiştii au vizat locurile de depozitare, rutele de transport utilizate şi locurile de comercializare a acestor produse, fiind efectuate 16 percheziţii domiciliare. Au fost înregistrate şase dosare penale, în care a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrafacere, fiind aplicate şi 129 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 22.500 lei. Exemple: Şoldanu – 26 mai a.c.- Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi şi Poliţiei Municipiului Olteniţa, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti de intervenţie rapidă, au efectuat trei percheziţii la domiciliile lui I. M., de 42 de ani, C. B., de 35 de ani şi G. D., de 24 de ani, toţi din Comuna Şoldanu, Judeţul Călăraşi, la care au găsit şi ridicat în vederea cercetărilor mai multe bunuri a căror provenienţă nu a putut fi justificată cu documente legale. Astfel, au fost identificate 13 maşini manuale pentru fabricat ţigări, 3.262 de ţigări confecţionate, 17.432 filtre cu foiţă, 20 de kg de tutun şi mai multe agende şi caiete cu evidenţe contabile primare, care evidenţiau comercializarea de ţigarete către persoane fizice şi juridice, cât şi cantităţile distribuite. Suspecţilor li s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrafacere. Municipiul Călăraşi – 13 mai a.c. În seara de 13 mai a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică Urban şi Biroului Rutier Călăraşi au oprit în trafic, pe Str. Rahova, din Municipiul Călăraşi, autoutilitara, înmatriculată în Bulgaria, condusă de A. P., de 48 ani, din Călăraşi. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că în autovehicul se află 4.000 de pachete de ţigarete, care aparţineau lui A. Florin, de 30 ani, din Călăraşi, şi alte 4.010 pachete ţigarete, aparţinând lui B. Ionel, de 21 ani, din Călăraşi. Pachetele de ţigări nu aveau marcaj fiscal, existând suspiciuni că sunt contrafăcute. Cei doi au declarat că produsele din tutun au fost achiziţionate din Grecia şi urmau a fi comercializate pe raza Municipiului Călăraşi. În a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală (ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile), faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, şi de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, conform Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut