Peste 500 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică la meciul dintre echipele F.C. Dinamo Bucureşti şi F.C. Steaua Bucureşti

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. DINAMO Bucureşti şi F.C. STEAUA Bucureşti, din cadrul Ligii I, ediţia de campionat 2011 – 2012, care va avea loc luni, 05 decembrie a.c., pe stadionul “DINAMO” din capitală, începând cu ora 20.30. Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive. Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis: • să pătrundă în stare de ebrietate în arena sportivă;• sã introducã în arena sportivã inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;• să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă;• să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;• să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora.INFOBACKGROUND Astăzi, 02 decembrie a.c., Jandarmeria Capitalei a organizat şedinţa de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică. În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite toate detaliile privind organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment. Organizatorul competiţiei a comunicat Jandarmeriei Capitalei următoarele date: accesul spectatorilor se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete şi invitaţii; suporterilor echipei oaspete le-au fost puse la dispoziţie de organizator 676 de bilete;  controlul corporal al publicului la intrarea în stadion, accesul publicului prin turnicheţi, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – D.G.J.M.B.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut