Peste 70 de grupări infracţionale organizate, destructurate

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, în primele patru luni ale anului, au confiscat aproximativ 200 de kg de droguri, peste 1000 de cărţi de credit false, arme şi sume importante de bani, iar peste 70 de grupări infracţionale organizate au fost destrămate.În activitatea de combatere a criminalităţii, Poliţia Română a urmărit contracararea şi controlul eficient al criminalităţii organizate. Astfel, au fost desfăşurate acţiuni specifice pe linia combaterii traficului de persoane, criminalităţii informatice, traficului şi consumului ilicit de droguri, combaterii finanţării terorismului şi spălării banilor.În primele patru luni ale anului au fost trimise către parchete peste 2500 de dosare penale care urmează să fie instrumentate de către procurori în colaborare cu poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, pe bază de ordonanţe dispuse de către aceştia. De asemenea, au fost soluţionate 761 de dosare penale aflate în urmărirea proprie a poliţiei.În dosarele înaintate la parchet cu propunere de declinare a competenţei, au fost deferite parchetelor peste 2000 de persoane pentru săvârşirea a peste 2800 de infracţiuni. Cele mai multe persoane au fost cercetate de către structurile antidrog, 1080, combaterea traficului de persoane 384, 341 de către structurile de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor şi 237 de către cei de la combaterea criminalităţii informatice.Pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor, poliţiştii au efectuat 1462 de percheziţii domiciliare, 830 percheziţii informatice şi 1209 constatări tehnico – ştiinţifice. În 4 luni 2010, oamenii legii au destrămat 74 de grupări infracţionale organizate, formate din 596 persoane (pentru care au fost întocmite rechizitorii), respectiv:- poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au destructurat 18 grupări, formate din 227 de persoane, din care 82 au fost reţinute/arestate, – cei din structurile de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor 21 grupări, cu 149 persoane, din care reţinute/arestate 48, – 13 grupări, formate din 85 persoane, din care 50 reţinute, au fost destrămate de poliţiştii de la combaterea criminalităţii informatice, – iar poliţiştii antidrog au destructurat 22 de grupări infracţionale organizate specializate în trafic de droguri, formate din 135 de persoane, din care 55 au fost reţinute/arestate.În urma acestor acţiuni, oamenii legii au ridicat, în vederea confiscării, mai multe bunuri şi valori, respectiv 1.384.659 de euro, 2.227.299 de dolari SUA, 89.172 de lei, 821.019.000 lei reprezentând numerar provenit din operaţiuni ilicite, precum şi alte bunuri şi mărfuri mobile sau imobile în valoare de 46.434.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate 431 de hard-disk-uri, 66 de arme de foc, 960 bucăţi muniţie şi 1089 de cărţi de credit false.Poliţiştii au retras de pe piaţă 197,17 kg. de droguri, din care 173,71 kg. de mare risc, 23,467 kg. de risc şi 20.317 comprimate. Valoarea de piaţă a acestora este estimată la peste 4.500.000 de euro.În eforturile depuse de structurile specializate ale Poliţiei Române, pentru menţinerea sub control a fenomenului crimei organizate, s-a cooperat cu structuri similare din mai multe state. Menţionăm foarte buna cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din SUA, Marea Britanie şi Germania.Pe baza probatoriului administrat în cauză, ca urmare a activităţilor desfăşurate de lucrătorii de combatere a criminalităţii organizate sub supravegherea procurorilor, în dosarele penale aflate în lucru la nivelul D.I.I.C.O.T., în cursul primelor patru luni ale anului în curs, au fost emise 236 de rechizitorii (+10%), prin care au fost trimişi în judecată 910 învinuiţi/inculpaţi (+18%), pentru săvârşirea a 1.574 infracţiuni (+11%). [filename=rezultate_4_luni_DCCO.doc] [filesize=rezultate_4_luni_DCCO.doc] Nr. desc.: [downloads=rezultate_4_luni_DCCO.doc]I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content