Peste 700 de suspecţi de infracţiuni prinşi în 4 zile de poliţişti

Poliţiştii au prins peste 700 de suspecţi de infracţiuni, în ultimele patru zile, în urma acţiunilor desfăşurate, suplimentar faţă de activităţile curente de menţinere a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, au aplicat aproape 25.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.100.000 de lei.În perioada 14 – 17 ianuarie a.c., la nivel naţional, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, polițiștii au efectuat 135 de percheziții domiciliare, au controlat 2.982 de unități comerciale și au instituit 982 de filtre rutiere.Astfel, au fost depistate 905 de infracţiuni, dintre care 488 în flagrant delict.Polițiștii au prins 710 suspecţi de infracţiuni, dintre care 106 au fost reţinuţi şi 32 arestaţi. Totodată, au confiscat 28 de arme, dintre care 14 letale și 298 de bucăți de muniție și au găsit 19 autoturisme semnalate ca fiind furate.Poliţiştii au aplicat 25.783 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.210 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 750 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 162 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 21.247 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (125 pentru consum de alcool, 5.094 pentru încălcarea vitezei). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 4.169.000 de lei, iar a bunurilor confiscate la 2.740.458 de lei.Poliţiştii au reţinut 692 de permise de conducere şi au retras 464 de certificate de înmatriculare. IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content