Peste 760 de poliţişti au acţionat la sfârşitul săptămânii pentru menţinerea ordinii publice

În perioada 15 – 17 martie a.c., Poliţia Capitalei a acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în Municipiul Bucureşti, în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor infracţionale.În acest scop, poliţiştii Capitalei au desfăşurat acţiuni specifice menite să asigure un climat optim de linişte şi siguranţă publică în Capitală prin descurajarea acţiunilor violente şi combaterea fenomenului infracţional. Poliţiştii bucureşteni au acţionat cu prioritate pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă în mediul stradal, a furturilor, a comerţului ambulant neautorizat şi a încălcării normelor rutiere.Astfel, poliţiştii Capitalei au desfăşurat 33 de acţiuni şi au constatat 61 de infracţiuni judiciare, economico-financiare şi la regimul circulaţiei rutiere. De remarcat este faptul că, din cele 61 de infracţiuni, 59 au fost constatate în flagrant, fiind astfel identificate 54 de persoane suspectate de comiterea unor fapte penale.Au fost aplicate 1.737 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 413.230 de lei şi au fost ridicate bunuri în vederea confiscării de peste 357.600 de lei.Pe linia siguranţei rutiere, poliţiştii Capitalei au instituit 65 de filtre şi au verificat peste 1.680 de autoturisme. Ofiţerii şi agenţii bucureşteni de siguranţă rutieră au reţinut 50 de permise de conducere şi au retras 25 de certificate de înmatriculare. Pe această linie, cele mai multe abateri se referă la conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice sau depăşirea vitezei legale în localitate.Acţionând pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor au făcut o percheziţie domiciliară în judeţul Ilfov pentru depistarea unui bărbat suspectat de comiterea mai multor înşelăciuni.În fapt, în perioada 2007 – 2008, în calitate de promitent vânzător, bărbatul ar fi indus în eroare mai multe persoane cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri, prejudiciind astfel părţile vătămate cu suma de 264.000 de Euro.Poliţiştii l-au reţinut pe suspect sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.Tot pe linia combaterii faptelor de evaziune fiscală, poliţiştii sectorului 6 au făcut mai multe verificări şi controale economico-financiare într-un târg situat pe Bulevardul Timişoara din Capitală.Cu această ocazie, poliţiştii bucureşteni au identificat cinci reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, faţă de care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, săvârşită prin nevirarea în termen a reţinerilor salariale şi omisiunea de evidenţiere în documentele financiare a tuturor operaţiunilor comerciale.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut