Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate

În data de 15 iulie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de Urgență nr. 97 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranței rutiere.

În acest context, facem precizarea că de la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 84, respectiv 29 iunie 2024 și până la data de 15 iulie a.c, ora 18:00, Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” a comunicat Brigăzii Rutiere 27 de buletine de analiză toxicologică, iar pentru 23 de conducători auto a fost confirmată de INML prezența substanțelor psihoactive în organism.

Prin urmare, un procent de peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost a confirmate și în organismul conducătorilor auto după prelucrarea mostrelor biologice de către INML.

Referitor la cele 4 cazuri în care s-a constatat absența substanțelor psihoactive în organism, facem precizarea că Brigada Rutieră a procedat deja la restituirea permiselor de conducere.

Informații de background
Oug 97/2024
Art. 1 – (1) Instituțiile de medicină legală realizează analizele toxicologice în vederea constatării prezenței sau absenței substanțelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge a mostrelor biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive și comunică rezultatul acestora către structurile Poliției Române solicitante în termen de maximum 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.
(2) Permisul de conducere retras potrivit art.38 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, se restituie în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut