Planul de acţiune „SIGURANŢA”

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în baza planului comun de acţiune „Siguranţa”, la nivel naţional s-au desfăşurat mai multe acţiuni în sistem integrat la care au participat efective ale Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră şi Oficiului Român pentru Imigrări. / Oamenii legii au constatat 618 de infracţiuni, dintre care 460 în flagrant, iar valoarea sancţiunilor contravenţionale se ridică la peste 2.000.000 de lei.Prin asigurarea interoperabilităţii structurilor implicate, pe timpul desfăşurării acţiunilor specifice pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, investigarea fraudelor, arme şi substanţe periculoase, traficul de migranţi, etc. s-a urmărit prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.Astfel, în intervalul orar 22:00 – 03:00, 13.439 de efective, din care 9.887 de poliţişti, 2.335 de jandarmi, 218 poliţişti de frontieră, 98 lucrători ORI şi 901 alte forţe au organizat şi desfăşurat 1.848 de acţiuni punctuale. Oamenii legii au constatat 618 de infracţiuni, dintre care 460 în flagrant, fiind depistaţi totodată 516 suspecţi de infracţiuni. Dintre aceştia 30 au fost reţinuţi, iar 7 erau urmăriţi la nivel naţional, în temeiul legii.De asemenea, au aplicat 9.535 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.012.556 de lei.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut