Poliţia Capitalei vă recomandă: ”Atenţie la afacerile păguboase!”

Marţi, 5 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 6, sub coordonarea directă a procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au efectuat şase percheziţii domiciliare în judeţele Prahova şi Ialomiţa precum şi într-un penitenciar din provincie, în vederea destructurării unui grup infracţional specializat în înşelăciuni prin telefon.Astfel, poliţiştii bucureşteni din cadrul Secţiei 6, cu sprijinul colegilor Serviciului Investigaţii Criminale – Sectorul 2 Poliţie, precum şi a celor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J Prahova, au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, şase percheziţii şi au pus în executare patru mandate de aducere, în vederea audierii unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.În fapt, la data de 7 mai a.c, la Secţia 6 Poliţie, a fost înregistrată plângerea unei femei, în vârstă de 52 de ani, care a sesizat faptul că, dorind să obţină un credit bancar fără garanţie, a apelat un număr de telefon descoperit într-un anunţ la mica publicitate. La celălalt capăt al firului telefonic, cu amabilitatea de rigoare, un fals director executiv al unei bănci, i-ar fi solicitat femeii numele şi adresa de domiciliu, în vederea verificării acesteia în baza de date şi confirmării faptului că îndeplineşte condiţiile de creditare.Pe cât de simplă şi avantajoasă părea afacerea, pe atât de costisitoare s-a dovedit a fi. Astfel, după minutele necesare presupusei proceduri de verificare în baza de date a băncii, femeia ar fi fost sunată de către acelaşi ”manager” al unităţii bancare, anunţând-o că, pentru a obţine creditul, este necesară achitarea unui comision de 250 de lei. Ar fi urmat ca documentele privind acordarea creditului şi suma de 8.000 de lei solicitată să-i fie aduse la domiciliu de către un curier.Femeia s-a conformat ”procedurii de obţinere a creditului” şi a achitat ”comisionul” în contul indicat de către ”directorul băncii”. În aceeaşi zi, în acelaşi cont şi convinsă, telefonic, de către acelaşi ”manager”, femeia ar mai fi depus sumele de 690 lei, 800 lei şi 1.670 lei.A doua zi, 30 aprilie a.c., partea vătămată ar fi fost contactată, din nou, de către binevoitorul ”şef de bancă”, în vederea efectuării unei noi plăţi necesare obţinerii creditului, respectiv suma de 550 lei.În data de 02 mai a.c, femeia ar mai fi depus sumele de 930 lei şi 1.700 lei pe numele unui nou curier care ar fi urmat să-i aducă la domiciliu documentele privind aprobarea creditului, suma solicitată, precum şi toate taxele achitate până la acel moment.În data de 03 mai a.c., ”directorul băncii” i-ar fi solicitat femeii achiziţionarea a trei vouchere de reîncărcare a unor cartele telefonice, în valoare de 10 euro fiecare, reprezentând taxa de drum pentru curier. Conform instrucţiunilor, femeia ar fi achitat suma de 162 lei pentru cele trei vouchere şi i-ar fi comunicat, aşa-zisului curier, codurile de reîncărcare. Din acel moment, nici ”directorul executiv”, nici ”curierul” nu au mai răspuns la telefon.În data de 7 mai a.c., în timpul audierii la Secţia 6 Poliţie, unde partea vătămată s-a prezentat pentru a reclama cele întâmplate, aceasta a fost sunată de către ”directorul băncii”, în vederea achitării sumei de 1.600 lei, pentru finalizarea dosarului de credit. Femeia a refuzat, de această dată, creditul mult-visat.Poliţiştii Secţiei 6, beneficiind şi de sprijinul S.R.I., au identificat doi bărbaţi suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ambii fiind încarceraţi într-un penitenciar din provincie.Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că de pe cele două cartele SIM, autorii ar apela diverse persoane, pe care le induc în eroare cu privire la acordarea unor credite bancare sau la oferirea de locuri de muncă în străinătate. Persoanele sunt convinse să depună sume de bani în conturile bancare indicate. De asemenea, s-a stabilit că de sumele de bani, ridicate de la unităţile bancare, ar fi beneficiat persoane apropiate suspecţilor.În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile apropiaţilor suspecţilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe telefoane mobile şi înscrisuri folosite la comiterea faptelor, iar în baza mandatelor de aducere, au fost conduse la sediul Secţiei 6 Poliţie patru persoane în vederea audierilor.Cercetările sunt continuate de judiciariştii Secţiei 6 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu unul dintre suspecţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.Totodată, poliţiştii bucureşteni au făcut demersuri în vederea transferului suspecţilor din penitenciar şi prezentării acestora Judecătoriei Sectorului 2 cu propunere de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content