Poliţia de Frontieră participă la activităţile festive care se vor derula cu ocazia Zilei Marinei Române

Cu ocazia Zilei Marinei Române, Poliţia de Frontieră participă şi în acest an, alături de Forţele Navale ale Ministerului Apărării Naţionale, la activităţile festive care se vor derula în data de 15.08.2013, în localităţile Constanţa, Mangalia, Sulina, Tulcea, Galaţi, Călăraşi şi Drobeta Turnu Severin.  La Constanţa, între orele 10.00 – 12.00, două nave de patrulare şi intervenţie şi echipajele lor vor desfăşura un execiţiu demonstrativ pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, în cadrul căruia vor reţine o ambarcaţiune suspectă că transportă migranţi ilegali care încearcă să intre în România şi un exerciţiu SAR (Search and Rescue) de intervenţie şi salvare pe mare.  La Mangalia, între orele 10.00 – 11.30, două nave ale Poliţiei de Frontieră Române vor fi prezente în cadrul ceremonialului militar şi religios şi în cadrul exerciţiilor militare desfăşurate în portul turistic Tot la Mangalia, începând cu ora 11.30, până la ora 14.00, trei nave şi echipajele lor, din cadrul Grupului de Nave Mangalia vor fi prezente la activităţile desfăşurate în portul turistic – expoziţie de nave şi tehnică militară La Sulina, între orele 09.00 – 13.00, vor participa trei nave şi echipajele lor de la Grupul de Nave Sulina, la activităţile organizate pentru Ziua Marinei.  La Tulcea, începând cu ora 09.00, vor participa trei nave şi echipajele lor de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea la defilarea organizată pentru Ziua Marinei Române. La Galaţi, începând cu ora 10.00, două nave ale Poliţiei de Frontieră vor participa la exerciţiul demonstrativ organizat în zona adiacentă a Portului Galaţi, de Primaria Municipiului Galaţi. La Călăraşi, între orele 08.00 – 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Călăraşi vor fi prezenţi cu o ambarcaţiune la activităţile organizate de Primăria Municipiului Călăraşi – marş în coloană şi alte evenimente.  Poliţiştii de frontieră mehedinţeni vor participa cu două nave ale Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi la ceremonia de ridicare a pavilionului şi marelui pavoaz, apoi se vor deplasa în Portul Drobeta Turnu Severin pentru a participa la activităţile organizate pentru cinstirea acestei sărbători – depuneri coroane de flori în memoria eroilor marinari, jocurile marinăreşti (trasul la parâmă, alergarea în sac etc) şi demonstraţii cu ambarcaţiile din dotare.Continuatori ai tradiţiilor multor generaţii de străjuitori ai hotarelor ţării, marinarii aflaţi pe navele şi ambarcaţiunile Poliţiei de Frontieră Române îşi îndeplinesc misiunile specifice ce le revin pentru securizarea frontierei de stat în zona de competenţă, prin impunerea autorităţii statului român în apele de frontieră, combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere. Acţionând de multe ori în condiţii vitrege, poliţiştii de frontieră marinari au dat întotdeauna dovadă de profesionalism şi dragoste pentru meseria aleasă. Astfel, cu ocazia Zilei Marinei Române, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră urează tuturor marinarilor şi celor care iubesc MARINA multă sănătate, fericire, prosperitate şi tradiţionala urare „ BUN CART ÎNAINTE”!I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut