13 ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor pleca în America Centrală pentru a participa, timp de un an, la misiuni de menţinere a păcii în Republica Haiti. Poliţiştii români vor desfăşura misiuni specifice în teatrul de operaţii din Republica Haiti, atât în capitala ţării, Port-au-Prince, cât şi în alte patru regiuni, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi stabilitate în Republica Haiti, precum şi în vederea protejării populaţiei civile împotriva ameninţărilor de violenţă fizică şi asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale omului.De asemenea, poliţiştii vor avea un rol important în implementarea programelor de dezarmare şi reintegrare socială, în vederea restaurării şi asigurării ordinii şi liniştii publice, lucrând în echipe mixte cu colegii din Haiti în vederea obţinerii unor rezultate cât mai bune.Misiunea permanentă a ONU de menţinere a păcii din Haiti a fost demarată în anul 2004, Poliţia Română participând, încă de la început, alături de parteneri din 188 de ţări, iar până în prezent, ofiţerii români s-au remarcat, atât prin experienţă şi profesionalism, cât şi printr-o deosebită seriozitate în executarea tuturor misiunilor încredinţate. Informaţii de backgroud:Republica Haiti este considerată una dintre cele mai sărace ţări din emisfera vestică, astfel că nivelul de trai al locuitorilor este foarte scăzut, speranţa de viaţă este redusă, iar populaţia se află într-o creştere demografică spectaculoasă.Principalele ameninţări la adresa locuitorilor acestor ţinuturi sunt dezastrele naturale, fenomenele meteorologice extreme (uragane şi ploi tropicale de mare intensitate), alunecări de teren cauzate de defrişarea excesivă a vegetaţiei, epidemiile de orice natură(holera), SIDA şi bolile tropicale (malaria şi febra Dengue).Deşi statul Haiti a realizat, în ultimii ani, progrese vizibile pe plan instituţional, social şi economic, există încă situaţii şi aspecte ale vieţii cotidiene greu de imaginat pentru societatea naturală a secolului XXI. Astfel, autori ai unor fapte antisociale încă mai sunt ucişi cu pietre şi macete de către localnici, în numele unei aşa-zise justiţii populare. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
Poliţia Română participă permanent în misiunile internaţionale de menţinere a păcii în Haiti
Alte articole: