Poliția Română verifică operațiunile cu produse cerealiere și de panificație

Poliţia Română continuă verificarea operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. De la declanșarea acțiunii, la data de 1 septembrie a.c., până în prezent, polițiștii au constatat peste 1.700 de infracțiuni, au aplicat peste 55.100 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 24.000.000 de lei și au indisponibilizat 105 mijloace de transport și bunuri în valoare de peste 30.000.000 de lei.Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, la data de 1 septembrie a.c. au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale.În acest sens, au fost efectuate 139.528 de controale, dintre care 32.360 la societăți comerciale, 18.815 la persoane fizice, fiind verificate şi 88.353 mijloace de transport.Polițiștii au constatat 1.705 de infracţiuni, dintre care 1.097 la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.De asemenea, poliţiştii au aplicat 55.187 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9.411 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 387 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 45.389 la alte acte normative.Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 23.868.325 de lei.În cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate au fost indisponibilizate/confiscate bunuri în valoare de 30.030.540 de lei.Totodată, au fost luate măsuri de confiscare/indisponibilizare faţă de 108 de mijloace de transport, în valoare de 3.237.134 lei.Ca măsură complementară, în urma neregulilor constatate cu ocazia controalelor efectuate, a fost oprită sau suspendată activitatea la 44 de unități de morărit și panificație.La activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare, A.N.A.F., Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut