Polițiaia Capitalei şi Academia de Poliţie continuă acţiunile preventiv-educative

Poliţia Capitalei, în parteneriat cu Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, organizează vineri, 23 noiembrie a.c., o întâlnire interactivă între elevi ai liceelor bucureştene şi studenţii Academiei de Poliţie. Evenimentul se înscrie în calendarul unor manifestări preventive desfăşurate în mai multe unităţi de învăţământ din Capitală, prin care poliţiştii bucureşteni îşi propun să contribuie la educarea tinerilor cu privire problematica violenţei în famile. Dezbaterile astfel iniţiate vor viza principalele cauze ale violenţei în familie, competenţele Poliţiei pe această problematică, precum şi acţiunile pe care oricare dintre cetăţeni le poate întreprinde pentru a descuraja şi a ajuta la sancţionarea acestui gen de fapte.Acţiunea este organizată în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale împotriva Violenţei în Familie, tema abordată fiind una de actualitate, cu atât mai mult cu cât anual, circa 25% dintre infracţiunile de omor la nivel naţional au drept cauză conflicte familiale. Este important de menţionat şi faptul că studenţii Academiei de Poliţie ce sunt implicaţi în acest proiect au beneficiat de o pregătire de specialitate, care să le permită desfăşurarea cu profesionalism a activităţilor de prevenire a criminalităţii. Participarea viitorilor poliţişti în acest proiect este o excelentă ocazie de a îmbina formarea teoretică pe care aceştia o primesc în Academia de Poliţie cu experienţa practică a poliţiştilor bucureşteni. În plus, se formează astfel o reţea de comunicatori specializaţi ce pot contribui la sporirea gradului de diseminare a informaţiilor preventive în cadrul comunităţilor.De menţionat este şi faptul că, o activitate similară a fost realizată şi în cursul zilei de marţi, 20 noiembrie a.c., cu ocazia Zilei Universale a Drepturilor Copilului, atunci când studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au participat la organizarea unor lecţii preventive în 38 de unităţi şcolare bucureştene. Cu această ocazie au fost organizate întâlniri cu elevii din clasele I-IV, în cadrul cărora au fost prezentate principalele drepturi ale copiilor, discuţiile concentrându-se asupra temei responsabilităţii şi a celei privind siguranţa şcolară.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content