Poliţist arestat pentru luare de mită

În urma cercetărilor efectuate de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, instanţa competentă a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile faţă de un agent de poliţie pentru săvârşirea a opt infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de înşelăciune, prev. şi ped. de art.254 C.P. şi 215 C.P..În aceeaşi cauză, au fost puse sub învinuire trei persoane domiciliate în Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. şi ped. de art. 255 C.P..În fapt, în data de 19.03.2010, un cetăţean a depus denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie – Bucureşti cu privire la faptul că doi agenţi de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 15, dintre care unul este agentul de poliţie T.M., au pretins şi primit suma de 175 lei pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională la regimul circulaţiei pe drumurile publice. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a delegat ofiţerii Serviciului Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti să efectueze activităţi procedurale în cauză. În acest sens, pentru documentarea activitatii infractionale Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a oferit ofiţerilor anticorupţie sprijin informativ şi tehnic. În urma activităţilor desfăşurate de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi Poliţiei Capitalei, au fost identificate cinci persoane care au depus denunţ împotriva agentului de poliţie pentru pretinderea şi primirea de bani sau alte foloase în vederea neaplicării de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. Pentru documentarea cazului, în data de 24.06.2010, în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de Tribunalul Bucureşti, lucrătorii D.G.A. – Bucureşti. sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat două percheziţii la sediul Secţiei 15 Poliţie.Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale în cauză.D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut