Polițiști români felicitați de autoritățile franceze

La data de 29 ianuarie 2013, Prefectura de Poliţie Paris a organizat o festivitate cu ocazia încheierii misiunii de patrulare a poliţiştilor români la Paris, la care au fost invitaţi şi ataşaţii de afaceri interne.În cadrul ceremoniei au participat cei 25 de poliţişti români aflaţi în misiune de patrulare, precum si Frederic ROSE, şef de cabinet al prefectului, controlor general Christian PRUNIER, directorul DSPAP (Direcţia de Securitate şi de Proximitate a Aglomerării Pariziene), Gilles BERETTI, şeful UCLIC (Unitatea Centrală de Combatere a Imigraţiei Ilegale), şefii de districte și alți reprezentanţi ai Prefecturii de Poliţie Paris.În cadrul alocuţiunii sale, Frederic ROSE, subprefectul orașului Paris, a subliniat importanţa misiunii poliţiştilor români care au fost detaşați în Republica Franceză, remarcând profesionalismul de care au dat dovadă, ţinuta morală şi aportul în dosarele care să află în lucru. De asemenea, oficialul francez, a precizat că autorităţile franceze doresc continuitatea acestui tip de misiune. Reprezentanții primăriilor arondismentelor franceze au adus mulţumiri prefecturii pentru organizarea, împreună cu autorităţile române, a acestor misiuni de patrulare remarcând că prezenţa poliţiştilor români pe străzile Parisului aduce un plus de siguranţă parizienilor şi turiştilor.Înalţii reprezentanţi ai prefecturii au rostit alocuţiuni în care, de asemenea, au apreciat munca poliţistilor români, modul în care şi-au dovedit profesionalismul, dar și faptul că poliţiştii francezi au învățat multe din experienţa poliţiştilor români.Atașatul român din partea Ministerului Afacerilor Interne a mulţumit autorităţilor franceze pentru cuvintele de apreciere, pentru modul în care au fost primiţi şi integraţi poliţiştii români, precizând faptul că poliţiștii români se află la cea de-a treia misiune de patrulare, ceea ce dovedeşte recunoaşterea rezultatelor şi a profesionalismului lor. De asemenea, oficialul român a precizat faptul că, deşi misiunea celor 25 de poliţişti a fost de a patrula, Poliţia Romania a selectat personal foarte bine pregătit. A menționat, totodată, că poliţiştii provin din structuri de primă linie şi au experienţă în domenii operative, fapt ce explică modul profesionist în care şi-au desfăşurat activitatea. În încheierea alocuțiunii, s-a evidențiat faptul că munca de cooperare polițienească romano-franceza a dus la scăderea delincvenței românești în Franţa în anul 2012, cu aproximativ 10 procente. *** Miercuri, 30 ianuarie ac., cei 25 de polițiști români au fost primiţi de către domnul ambasador Bogdan MAZURU, ambasadorul României în Franța. Bogdan MAZURU a mulțumit poliţiştilor pentru rezultatele obţinute şi imaginea pozitivă pe care aceştia au creat-o prin munca desfăşurată, a subliniat importanţa misiunii acestora în relaţiile pe care România le are cu Franţa.Pe timpul misiunii celor 25 de poliţişti nu au fost înregistrate incidente.


Alte articole:
Skip to content