Poliţişti români premiaţi

Printr-o scrisoare, remisă, la data de 30 martie a.c., Inspectoratului General al Poliţiei Române, reprezentanţii Centrului Regional de Combatere a Infracţiunilor Transfrontaliere, din cadrul SECI, evidenţiază profesionalismul demonstrat de către ofiţerii români, în finalizarea „OPERAŢIUNII BLUE WOLF”.Poliţiştii care au conlucrat la această operaţiune fac parte din România, Ungaria şi Austria, iar colaborarea lor a fost considerată un remarcabil exemplu de cooperare şi colaborare la nivel european. Activităţile desfăşurate au acondus la reţinerea şi arestarea a 22 de persoane implicate în activităţi de trafic de migranţi. Premiul conferit va fi împărţit de către patru ofiţeri specializaţi în combaterea traficului de migranţi din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate –I.G.P.R. şi un ofiţer din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.INFORMAŢII de BACKROUNDPoliţiştii specializaţi în combaterea traficului de migranţi din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor, cu sprijinul ofiţerilor S.R.I., au reuşit destructurarea unei grupări infracţionale internaţionale de traficanţi de persoane şi migranţi care opera, în special, pe relaţia Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria.Investigaţiile oamenilor legii au relevat faptul că cei cinci suspecţi s-au implicat în recrutarea, transportul, cazarea şi scoaterea ilegală din ţară a peste 180 migranţi turci. La data de 20 decembrie 2009, ofiţerii Biroului de Combatere a Traficului cu Migranţi din cadrul D.C.C.O., sub coordonarea directă a procurorului de caz din cadrul DIICOT au declanşat operaţiunea de identificare, localizare şi prindere a principalilor suspecţi.În dimineaţa zilei de 22 decembrie 2009, poliţiştii au pus în executare cinci mandate de aducere, suspecţii fiind depistaţi pe raza localităţilor Arad, Sebeş-Vinţişoara, Buzău- Largu şi în Oraşul Pantelimon, Judeţul Ilfov. P. Bilal, A. Oemer, S Irfan şi A. Muhammet, toţi cetăţeni turci, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar faţă de P. Adrian s-a luat măsura interzicerii de părăsire a localităţii.Cei patru cetăţeni turci au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi prevăzută şi pedepsită de art. 71 din O.U.G.105/2001 privind frontiera de stat a României şi iniţierea, constituirea şi aderarea la un grup criminal organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni grave, prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea 39/2003 privind combaterea criminalităţii organizate. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content