La data de 8 martie a.c., ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale cu sprijinul unei echipe tactice de luptători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au efectuat 2 percheziţii domiciliare în municipiul Mangalia.Acţiunea a vizat identificarea de fotocopii sau ale unor documente şi înscrisuri provenite dintr-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia, existând suspiciuni că acestea au fost efectuate fără respectarea prevederilor legale, cu sprijinul unei angajate a instituţiei menţionate, de către o persoană ce nu avea nicio calitate în cauza respectivă.Pe parcursul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe medii de stocare a informaţiilor (carduri de memorie, aparate foto, camere de filmat, telefoane mobile, documente şi înscrisuri oficiale), iar 2 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru audieri. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare şi dare de mită şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri sau complicitate la această infracţiune.I.P.J. Constanţa – Compartimentul Relaţii Publice
Poliţiştii constănţeni au efectuat două percheziţii domiciliare la Mangalia într-un dosar privind infracţiunile de luare şi dare de mită şi sustragere sau distrugere de înscrisuri
Alte articole: