Poliţiştii ilfoveni acţionează pentru respectarea prevederilor legale în materie de produse accizabile

Ofiţerii de investigare a fraudelor au reuşit destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrafacerea unor mărci consacrate de whisky.La data de 02 decembrie a.c., poliţiştii de investigare a fraudelor şi de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au organizat 22 de percheziţii simultane în Ilfov, Bucureşti, Caraş Severin, Giurgiu şi Dâmboviţa, pentru destructurarea unei grupări cu preocupări în domeniul contrafacerii de băuturilor alcoolice de lux.În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite 15 instalaţii artizanale prin care se produceau băuturi alcoolice, 1250 sticle cu whisky, 150 timbre şi banderole susceptibile de a fi falsificate, cantitatea de 1200 litri de alcool alimentar, 1450 de sticle goale, care urmau a fi imbuteliate, precum şi recipienţi cu diverse arome şi coloranţi. Totodată, la unul dintre imobile, au fost descoperite 29.800 ţigări timbrate în Republica Moldova şi 15 kilograme de tutun vrac.În baza activităţilor investigative, s-a stabilit că este vorba de o grupare organizată, în cadrul căreia fiecare membru desfăşura activităţi precum:-achiziţionarea de alcool etilic alimentar şi de sticle originale de whisky -falsificarea de banderole de marcaj-prepararea şi îmbutelierea băuturilor-distribuirea acestora către diverşi clienţiDe asemenea, s-a stabilit că sticlele de whisky erau achiziţionate în special de la personalul unor localuri din Bucureşti sau erau colectate de pe gropi de gunoi.Odată îmbuteliate, băuturile erau vândute cu aproximativ 30-35 de lei/ sticlă, în special către persoane fizice, care le foloseau cu ocazia unor evenimente şi petreceri private, dar şi către pieţe şi târguri din provincie. “Furnizorii” îşi asigurau clienţii că marfa este de calitate, originală, adusă în România din Spania sau Italia.20 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 51 de ani, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Ilfov pentru audieri, faţă de acestea efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, producere şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi marcarea acestora cu banderole false.Întreaga cantitate de alcool, recipientele, ţigaretele şi tutunul au fost ridicate în vederea confiscării.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a prejudiciului cauzat bugetului de stat.[filename=circuit_alcool.doc] [filesize=circuit_alcool.doc] [downloads=circuit_alcool.doc]Imagini video Compartimentul Relaţii Publice – I.P.J. Ilfov


Alte articole:
Skip to content