Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.123 de evenimente, dintre care 2.786 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.337 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 149 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 173 de fapte penale. Totodată, au fost depistate 9 persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 19 autori în 11 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În același interval, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 836 de posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.596 abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.3 milioane lei.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 649 permise de conducere și retrase 160 certificate de înmatriculare.

Vineri, reprezentanții IGSU au efectuat 71 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 8 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. În urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.119 persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, vineri, 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflate în situații de urgență. De asemenea, polițiștii au salvat 2 persoane aflate în situații critice.

În ultimele 24 de ore, nu au existat cazuri de cetățeni ucraineni care să depună cerere de azil în România.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.344 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 67.2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.624 de mijloace de transport și 87.208 persoane, dintre care 6.743 de cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut