Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, acordarea asistenței medicale de urgență au rămas principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne.

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 3.571 de evenimente, dintre care 2.255 pe linie de ordine publică, iar 1.316 situații de urgență, în special pentru acordarea primului-ajutor medical.

Pe parcursul executării misiunilor, echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 98 de autori de infracțiuni care au săvârșit 101 de fapte penale.

14 persoane urmărite național sau internațional au fost depistate de polițiștii în cursul zilei de ieri.

De asemenea, polițiștii de la Judiciar, în baza probatoriilor administrate în cauzele penale aflate în lucru au dispus, în ultimele 24 de ore, măsuri preventive pentru 60 de persoane. Iar în urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 42 de autori în 33 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au constatat 5.358 de abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,6 milioane lei.

La nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 687 posibile infracțiuni, aproximativ 19% dintre acestea fiind din oficiu.

Siguranță rutieră continuă să fie o prioritate pentru polițiștii rutieri, sens în care, ieri,  au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 365 de permise de conducere și retrase 178 certificate de înmatriculare pentru abaterile constatate.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.058 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 13 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 7 misiuni aero-medicale, fiind salvate 6 persoane aflate în situații de urgență.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 135 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, astfel fiind identificate 31 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate efectivele IGSU au aplicat 523 de sancțiuni contravenționale în valoare de 134.009 lei.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.345 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 11.925 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 732 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 68.8%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.866 de mijloace de transport și 80.237 persoane, dintre care 8.590 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut