Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

În perioada 1-2 iunie a.c., efectivele Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, organizează 6 acțiuni operative în cadrul cărora efectuează 22 percheziții pentru combaterea faptelor ilegale din mai multe domenii, printre care amintim combaterea criminalității organizate, regimul armelor, explozibili și substanțe periculoase și criminalitate economică.

În contextul fenomenelor hidrometeorologice din ultimele 24 de ore, forțele Ministerului Afacerilor Interne au fost alertate și au intervenit rapid în 8 localități din 8 județe și în municipiul București.

Efectivele MAI au acționat pentru degajarea părților carosabile blocate de copaci căzuți dar și pentru evacuarea apei acolo unde au fost înregistrate astfel de situații.

De asemenea, în același context, un elicopter SMURD a intervenit pentru salvarea unei femei de 68 de ani, din Mureș, care a fost lovită de trăsnet în timp ce se afla în gospodărie.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile pentru menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, acționând totodată și pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 3.966 de evenimente, 2.559 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.407 circumscrise situațiilor de urgență.

Marți, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 774 de posibile infracțiuni, peste 17% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în ultimele 24 de ore, s-au dispus măsuri preventive pentru 56 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate de polițiști au fost identificați 32 autori în 20 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 133 de autori de infracțiuni care au săvârșit 139 de fapte penale.

Marți, polițiștii au depistat 26 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Pe parcursul misiunilor desfășurate, ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 7.429 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.3 milioane de lei.

Polițiștii rutieri au continuat, în ultimele 24 de ore, acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. Astfel, în urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 602 de permise de conducere și au retras 223 de certificate de înmatriculare.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 67 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 16 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate, au aplicat 274 de sancțiuni contravenționale în valoare de 101.000 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.276) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 42 pentru stingerea de incendii, 8 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 2 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situații de urgență.

Au fost emise 19 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.353 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 33.708 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 704 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44.6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.485 de mijloace de transport și 74.662 de persoane, dintre care 11.862 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
Sari la conținut