Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost asigurarea unui climat normal de siguranță publică, prevenirea accidentelor grave, desfășurarea eficientă a controlului în punctele de trecere a frontierei și a intervențiilor în situații de urgență.

Vineri, efectivele MAI au intervenit la 4.788 de evenimente, 3.312 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.476 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 907 de posibile infracțiuni, peste 19.5% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, joi, s-au dispus măsuri preventive pentru 76 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 38 de autori în 35 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 131 de autori de infracțiuni care au săvârșit 139 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 586 de permise de conducere și au retras 229 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 8.588 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 92 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 391 de sancțiuni contravenționale în valoare de 57.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.217) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 55 pentru stingerea de incendii, 8 pentru descarcerare. Au fost emise 13 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 12 persoane. De asemenea, vineri, polițiștii au salvat o persoană aflată în situație critică.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 29 misiuni aero-medicale, fiind salvate 23 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, trei cetățeni ucraineni au depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.356 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 35.186 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 588 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.259 de mijloace de transport și 92.492 de persoane, dintre care 7.9.72 de cetățeni ucraineni.

Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie în acest sfârșit de săptămână pentru ca cetățenii să fie în siguranță și să primească sprijin calificat și prompt în caz de nevoie.


Alte articole:
Sari la conținut