Produse contrafacute

Din datele deţinute de lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a reieşit faptul că într-un complex comercial situat în sectorul 6, persoane fizice şi juridice comercializeaza cantităţi importante de produse contrafăcute, purtând mărci şi însemne protejate . Astfel, la data de 30 iunie 2009, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în colaborare cu inspectori din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti au efectuat verificari simultane la un numar de cinci standuri, ocazie cu care au fost identificate şi indisponibilizate un număr de circa 2.000 de produse (articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii) reprezentând contrafaceri ale unor mărci şi însemne consacrate, protejate pe teritoriul Romaniei, în valoare de peste 170.000 de lei. Au fost constatate un număr de 8 infracţiuni (evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse contrafăcute) săvârşite de 6 persoane. Exemplificăm: – La două standuri din complexul comercial aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, a fost identificata R. CRISTINA de 32 de ani din Bucureşti, în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte purtând mărci consacrate. – La un stand din complexul comercial aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, a fost identificat C. NICOLAE de 40 de ani din Bucuresti, în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte contrafăcute, purtând mărci consacrate. În ambele cazuri nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, certificate de autenticitate şi calitate, produsele fiind susceptibile de a fi contrafăcute, fiind ridicate în vederea expertizării. Faţă de cei în cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie de produse contrafăcute şi evaziune fiscală.DGPMB – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content