Programul de informare publică al Centrului de Comunicare din cadrul M.A.I. în ziua alegerilor

Ministerul Administraţiei şi Internelor invită jurnaliştii acreditaţi să fie prezenţi în ziua alegerilor locale, începând cu ora 06.30, la sediul instituţiei din Piaţa Revoluţiei nr.1A unde, pe parcursul zilei, vor avea loc declarații de presă, la un interval orar de 3 ore.Prima informare publică va avea loc la ora 08.00 şi va fi susţinută de secretarul de stat în M.A.I., şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, alături de purtătorul de cuvânt al Centrului de Comunicare, inspector principal de poliţie Marius Militaru.De asemenea, purtătorul de cuvânt al Centrului de Comunicare va susţine declaraţii de presă referitoare la situaţia actualizată şi modul de desfăşurare a alegerilor, după următorul program: 11.00, 14.00, 17.00 şi 20.00. * * * Jurnaliştii prezenţi au posibilitatea ca, la un interval orar prestabilit, să capteze imagini video, în timp real, din Centrul Operaţional de Comandă al M.A.I., folosind o mufă tip BNC – videodistribuitor şi mufă tip XLR.


Alte articole:
Skip to content