Prostituţie într-un bordel din Viena

O grupare infracţională specializată în racolarea şi plasarea de tinere într-un club din Viena, în vederea practicării prostituţiei, a fost destructurată de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Alba Iulia. La data de 23 iunie a.c., ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia au organizat o acţiune, cu scopul de a prinde membri unei reţele ce se ocupau cu recrutarea, plasarea de tinere şi tragerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către acestea.În fapt, în cursul anilor 2008-2009, H. Mihael, de 31 de ani, A. Ştefan, de 40 de ani, B. Naghi, de 31 de ani, toţi din Judeţul Alba, şi A. Diana, de 22 de ani, din Judeţul Sălaj, au pus bazele unei grupări care se ocupa cu recrutarea şi transportul de tinere în Austria. Aici, acestea urmau să fie plasate într-un bordel, în vederea practicării prostituţiei. B. Liviu şi A. Ştefan erau însărcinaţi cu racolarea tinerelor, iar H. Mihael le convingea să meargă în Austria, în vederea practicării prostituţiei în clubul respectiv.A. Diana, concubina lui H. Mihael, practica ea însăşi prostituţia în acel club. Ulterior, s-a ocupat de supravegherea tinerelor aduse şi colectarea banilor obţinuţi din activitatea infracţională.Astfel, B. Letiţia, de 19 şi R. Susana, de 23 de ani, din Judeţul Alba, au fost racolate şi duse în bordel, unde au practicat prostituţia. De asemenea, în cursul anilor 2008-2009, membri grupului au recrutat alte şase tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, cărora le-au propus să practice prostituţia în bordelul din Viena, însă acestea au refuzat. Marţi, 23 iunie a.c., oamenii legii au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele lui H. Mihael şi B. Naghi, fiind indisponibilizaţi un autoturism şi aproximativ 800 de grame de metal de culoare galbenă.Poliţiştii B.C.C.O. Alba Iulia l-au reţinut pe H. Mihael pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, faptă prevăzută de art. 329 al. 1, 2 şi 5 Cod Penal. Ceilalţi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate, astfel: A. Ştefan, B. Letiţia şi R. Susana pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, iar B. Naghi şi A. Diana pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.Ofiţerii specializaţi în combatere a criminalităţii organizate continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content