Recomandari ale Politiei Romane

Aproximativ 15.000 de poliţişti vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor de Paşte, pentru asigurarea liniştii, ordinii şi siguranţei cetăţenilor.În această perioadă se va intensifica cooperarea cu alte structuri cu atribuţii în domeniu, în scopul menţinerii ordinii şi siguranţei cetăţenilor, în special în locurile de pelerinaj, staţiuni turistice şi zone de agrement. Poliţiştii vor fi la datorie de sărbători pentru prevenirea şi combaterea tuturor faptelor de natură penală sau contravenţională. PENTRU A PETRECE SĂRBATORILE DE PAŞTI ÎN LINIŞTE, POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ!Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe – Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip „cu amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă!- Dacă utilizaţi o broască cu butuc încastrat, alegeţi modelele la care, în partea exterioară, acesta este la nivelul uşii, iar şildul exterior nu are şuruburi, astfel încât să nu poată fi demontat!- Întăriţi-vă tocul uşii, în zona sistemelor de asigurare, cu o armătură metalică (platband, cornier)!- În cazul în care aveţi posibilitatea montaţi un sistem de alarmă prevăzut cu acumulator!- Se va acorda atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior!- În privinţa caselor la curte sau al aparatamentelor situate la parter, unde este posibil accesul prin escaladare, este necesar să vă protejaţi ferestrele cu grilaje metalice, ale căror capete de prindere să fie încastrate în zid!- Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţ-o!- Este util ca uşa fiecărui apartament să fie prevăzută cu vizor pentru a vedea persoanele care vă vizitează şi pentru a vizualiza cât mai mult din palier!- Draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete!- Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!- Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase care staţionează fără motiv. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora.- Înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau că scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri. Reţineţi cât mai multe semnalmente ale necunoscuţilor, şi dacă este cazul, culoare, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-au deplasat!- Montaţi un sistem de siguranţă la uşa scării şi nu permiteţi decât persoanelor care domiciliază cu forme legale să deţină chei de la acest sistem. Dacă este posibil, instalaţi un interfon!- Pentru efectuarea menajului este bine să apelaţi la firme specializate în domeniu. Dacă angajaţi o menajeră, cereţi-i recomandări, datele de identitate şi verificaţi-le!- O lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune poate deruta eventualii musafiri nepoftiţi, atunci când părăsiţi locuinţa pe timpul nopţii!- În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!- Când trebuie să încărcaţi multe bagaje pentru o călătorie îndelungată, faceţi acest lucru cu discreţie, pentru a nu atrage atenţia!- Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!- Evitaţi găzduirea persoanelor despre care nu aveţi date concrete şi verificate!- Când sunteţi sunat la telefon, mai multe zile la rând, la diverse ore din zi şi din noapte şi nu vi se răspunde sau se solicită persoane care nu locuiesc la adresa respectivă, anunţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi!- Dacă primiţi un telefon şi nu recunoaşteţi interlocutorul, rezumaţi-vă la a spune „aţi greşit numărul” şi nu intraţi în discuţii care ar putea furniza date despre persoana dumneavoastră!- În situaţia în care cheile de la uşa de acces v-au fost sustrase împreună cu actele de identitate sau uitându-le în broască, pe dinafară, acestea au dispărut, schimbaţi de urgenţă sistemele de asigurare!ATENŢIE!- Dacă sesizaţi o spargere, anunţaţi imediat Poliţia!- Prin pătrunderea într-o locuinţă a cărei uşă a fost spartă sau forţată, se pot şterge urme esenţiale pentru identificarea infractorilor!Recomandări pentru prevenirea actelor antisociale stradale- Atunci când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, este bine să fiţi însoţiţi de o altă persoană, să vă alegeţi traseul cu grijă, evitând locurile mai puţin circulate, parcurile, zonele slab iluminate sau unde se consumă băuturi alcoolice!- Pe stradă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate. Nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală!- Ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!- Când vă deplasaţi singuri, nu ascultaţi muzică la căşti. Neauzind ce se petrece în jurul vostru, puteţi deveni uşor o ţintă a infractorilor!- Nu consumaţi băuturi alcoolice pe stradă. Fapta constituie contravenţie şi, totodată, vă poate induce un comportament agresiv. În astfel de situaţii, de regulă, de la o banală ceartă se ajunge la loviri, vătămări şi chiar omor. Consumând alcool în exces veţi avea şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unui accident rutier, tâlhărie, viol etc!- Nu purtaţi asupra dumneavoastră, în mod ostentativ, obiecte de valoare care pot tenta infractorii!- Aveţi grijă la relaţii ocazionale şi nu acceptaţi, fără a lua în calcul toate riscurile la care vă expuneţi, compania şi anturajul unor persoane necunoscute!- Adoptaţi o ţinută vestimentară decentă care să nu incite. Nu apelaţi la un limbaj, atitudini sau gesturi obscene care să genereze agresivitate din partea celor cu care veniţi în contact1- Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători sau să intraţi într-un magazin!- În cazul unui atac, strigaţi cât puteţi de tare. În acest fel descurajaţi şi agresorii şi alarmaţi şi persoanele din jur!- Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia. Protejând agresorii prin tăcere le daţi prilejul să comită şi alte fapte de acest gen!Recomandări pentru prevenirea furturilor din buzunare- Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi !- Dacă vă aflaţi într-o zonă aglomerată protejaţi-vă geanta !- Atunci când mergeţi la cumpărături luaţi doar suma necesară efectuării acestora !- Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, ci compartimentaţi-i, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor !- Când vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun şi sunteţi înconjuraţi şi împinşi de diverşi indivizi schimbaţi-vă imediat locul !- Evitaţi lectura ziarelor, cărţilor sau altor materiale în timpul călătoriilor cu mijloacele de transport în comun. Acest lucru vă distrage atenţia şi constituie un moment prielnic de acţiune pentru hoţi !- Depozitaţi bagajele, atunci când vă aflaţi în mijloace de transport în comun ori staţionaţi în diverse locuri, în faţa dumneavoastră şi supravegheaţi-le permanent. Nu lăsaţi copiii să facă acest lucru !- Dacă trebuie să transportaţi sume mari de bani este necesar să fiţi însoţiţi de o altă persoană care să vă ajute la supravegherea acestora. În niciun caz nu depozitaţi valorile în pungi din plastic !- Nu încredinţaţi copiilor sau persoanelor în vârstă bani în cantităţi mari !- Discutând în prezenţa unor persoane necunoscute despre banii pe care îi aveţi la dumneavoastră puteţi rămâne fără ei !Recomandări rutiere- Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!- Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!- Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!- Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri!- Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!- Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.6665


Alte articole:
Skip to content