Recomandări pentru circulaţia rutieră în condiţii de iarnă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cu cod galben, conform căreia în intervalul 3 februarie, ora 10:00 – 5 februarie, ora 20:00, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începand din sud-vestul ţării, toate regiunile. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte. Vantul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50…60 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. Din dimineaţa zilei de sâmbată, local în regiunile sudice şi centrale precipitaţiile vor fi şi sub forma de ploaie sau lapoviţă şi frecvent se va depune polei. Notă: În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului ninsori şi intensificări ale vântului vor fi încă din cursul zilei de astăzi, 2 februarie.Le recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.). De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se întrerupe din cauza zăpezii, îi sfătuim pe şoferi să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină. Îi atenţionăm pe conducătorii auto că nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte (de la 420 la 560 de lei).Reamintim, de asemenea, obligaţia conducătorilor de vehicule de a circula cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.Centrul Infotrafic – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut