Recomandările Poliţiei Române, pentru a petrece Revelionul în siguranţă

Poliţiştii sunt pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea dumneavoastră în ajunul Anului Nou şi de Revelion şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale. Pentru ca petrecerea sfârşitul de an să fie liniştită, Poliţia Română vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie: Atenţie la colindători!În Ajunul Anului Nou, răufăcătorii, deghizaţi în urători, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le invitaţi în casă! Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră!Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:Fiţi vigilenţi! Nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva. Atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră:Atenţie şi la intrările secundare (uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa). Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior! Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode (instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere).Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!În locurile publice:Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.! Nu afişaţi bunurile de valoare! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi persoane care vor să vă înşele!La cumpărături:Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii!Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!În mijloacele de transport în comun:Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun! Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră! În traficul rutier:Înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi!Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Echipaţi-vă maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant! Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelulului, lichidului de parbriz şi instalaţia de încălzire! Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! Ţineţi cont de faptul că atunci când este ceaţă, polei, mâzgă şi ninsoare, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor!Pentru protecţia autovehiculului:Poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.În noaptea de Revelion:Poliţiştii vă recomandă să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.De asemenea, ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv! Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători! Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ!I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content