Reprezentanți ai structurilor Ministerului Administrației și Internelor participă la cea de-a III-a ediţie a „AeroNautic Show – Lacul Morii 2012”, eveniment care se desfășoară, astăzi, 22 septembrie 2012. La deschiderea festivalului anual dedicat sporturilor aeriene şi nautice din acest an, a participat și secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Guvernul, Bogdan Tohăneanu.Astfel Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei va prezenta simularea unei intervenţii antiteroriste, exercițiu care presupune salturi de luptă cu echipament de scufundare, din elicopter, trageri demonstrative cu armamentul din dotare.Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră va prezenta o simulare de intercepţie contrabandă pe apă, unde două ambarcaţiuni rapide de intervenţie ale Poliției de Frontieră vor opri o activitate de contrabanda la care era folosită o barcă.Totodată, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti vor participa la un exercițiu de salvare de la înec, cu intervenţia unui elicopter SMURD şi a scafandrilor.De asemenea, Inspectoratul General al Poliției Române și Agenția Națională Antidrog vor prezenta materiale promoţionale pentru promovarea campaniilor derulate la nivelul acestor structuri, iar Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei) și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti vor expune tehnică specifică pentru intervenție.În Parcul Crângaşi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră va prezenta un exerciţiu demonstrativ de arte marţiale condus de Gheba Iulian, campion naţional la KEMPO.
Reprezentanți ai structurilor MAI participă la cea de-a III-a ediţie a „AeroNautic Show – Lacul Morii 2012″
Alte articole: