Reprezentantii A.N.A. prezenți la cea V-a conferință națională în domeniul psihiatriei-adicțiilor

REPREZENTANŢII AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG, PREZENŢI LA CEA DE-A V-A CONFERINŢĂ NATIONALĂ ÎN DOMENIUL PSIHIATRIEI – ADICTIILOR CU PARTICIPARE INTERNATIONALA – În perioada 20 – 22 aprilie a.c., Societatea Română de Adicţie a organizat, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi cu UMF „Carol Davila” – Facultatea de Farmacie, cea de-a V-a Conferinţă Naţională în domeniul Psihiatriei – Adicţiilor cu participare internaţională. Având ca temă „Substanţele psihotrope – risc de abuz şi dependenţă”, conferinţa a reunit personalităţi marcante, lideri ai vieţii medicale academice, ştiinţifice din România şi din străinătate, în vederea unei colaborări multidisciplinare pentru contracararea fenomenului dependenţei de droguri.Date fiind multiplele faţete ale dependenţei, cea de-a V-a Conferinţă Naţională în domeniul Psihiatriei – Adicţiilor a cuprins şedinţe plenare, simpozioane tematice şi o sesiune de postere cu un variat conţinut ştiinţific. În calitatea sa de coordonator național al politicilor în domeniul drogurilor, Agenția Națională Antidrog, reprezentată de directorul instituției, a făcut parte din Comitetul Științific, dar și din echipa care a moderat sesiunile lucrărilor celei de-a treia zi a conferinței. De asemenea, specialiștii Agenției au prezentat teme actuale din acest domeniu, cum ar fi: Factorii de risc pentru consumul de droguri în rândul adolescenţilor, Programul pilot de intervenţie rapidă pentru consumatorii de droguri, Includerea persoanelor consumatoare de droguri în circuitul terapeutic, Ancheta de supraveghere comportamentală şi serologică în rândul consumatorilor de droguri injectabile din Bucureşti, Consumul de droguri în penitenciare.Și în acest an, conferința a oferit oportunitatea cercetătorilor, practicienilor și experților implicați în domeniul adicțiilor să prezinte și să dezbată asupra celor mai recente concluzii ale cercetărilor, dar și asupra realizărilor obținute în domeniul prevenirii și tratamentului în consumul de droguri.


Alte articole:
Skip to content