Reţea de contrabanda de ţigări destructurată la Botoşani

În urma unor activităţi informativ-operative, care s-au derulat pe parcursul a patru luni de zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, sprijiniţi tehnic operativ de către D.G.I.P.I. şi cu ajutorul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Botoşani şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani au organizat în data de 25.10.2011, prinderea în flagrant a unei grupări infracţionale specializată în contrabanda cu ţigări din Republica Moldova, ce acţiona pe raza judeţului Botoşani. Din informaţiile obţinute de ofiţerii D.G.I.P.I. şi poliţiştii de frontieră, a rezultat că grupul infracţional este compus din cetăţeni moldoveni şi români care aveau roluri bine determinate în cadrul grupării şi anume de a organiza activitatea de preluare, supraveghere a căilor de comunicaţii, transport, depozitare şi vânzare a acestor bunuri, pentru obţinerea de avantaje materiale.Astfel, cu ocazia acţiunii, au fost ridicate de la malul râului Prut, din zona de frontieră şi din cele 28 de percheziţii domiciliare efectuate, cantitatea de 10.560 pachete de ţigări, diverse sume de bani, două autoturisme, precum şi alte bunuri folosite în activitatea infracţională. Percheziţiile domiciliare au vizat şi doi lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti. În cauză se continuă cercetările de către procurorul DIICOT împreună cu lucrători din cadrul IJPF Botoşani. Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut