Reţea de migraţie ilegală, destructurată

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul D.C.C.O., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au destructurat o grupare infracţională specializată în infracţiuni din sfera traficului de migranţi.La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Combaterea a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 5 percheziţii, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, la 5 adrese, unde au fost identificaţi membrii reţelei infracţionale. La una dintre adrese, au mai fost identificaţi 3 migranţi ilegali, din Bengal, Bangladesh şi India, faţă de care reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări vor dispune măsuri de îndepărtarea de pe teritoriul României.În fapt, membrii grupării (cetăţeni români şi indieni) ar fi acţionat pe teritoriul României, Bulgariei şi Ungariei. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi racolat migranţi filipinezi şi nepalezi, cărora, în schimbul unor sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro de persoană, le facilitau obţinerea frauduloasă de vize Schengen, în baza unor documente contrafăcute.Aceştia erau implicaţi în mod direct în racolarea, îndrumarea şi facilitarea deplasării ilegale în state ca Franţa, Italia, Germania, Ungaria a cetăţenilor filipinezi şi nepalezi, cetăţeni străini ce se aflau deja pe teritoriul României, ca urmare a desfăşurării unor activităţi lucrative în domeniul casnic, având contracte individuale de muncă încheiate cu diverşi angajatori români, precum şi permise de şedere pe teritoriul României.Au fost identificate, contracte de muncă contrafăcute, din care rezulta că cetăţenii străini erau angajaţi de către membrii grupării, că aveau stabilită reşedinţa la adresele de domiciliu ale acestora, precum şi declaraţii falsificate din care rezulta faptul că, familia angajatoare din România va pleca în străinătate în scop turistic şi cetăţeanul străin însoţeşte familia în acea călătorie, asumându-şi responsabilitatea cu privire la suportarea cheltuielilor aferente şi garantând reîntoarcerea în România a angajatului.Cetăţenii străini îşi obţineau vizele Schengen în mod legal, însă în baza unor documente contrafăcute sau falsificate, ieşirea acestora din România fiind efectuată în mod fraudulos.De asemenea, membrii grupării, i-ar fi ajutat pe migranţi să intre ilegal în România sau să iasă din ţara noastră în mod clandestin, fiind ulterior transportaţi în Spaţiul Schengen.Din investigaţii, s-a stabilit faptul că, în perioada 2011-2013, suspecţii ar fi facilitat intrarea ilegală în Spaţiul Schengen a peste 70 de imigranţi de origine indo-pakistaneză, filipineză, nepaleză sau a unor transfugi din Sri-Lanka.În cazul în care cetăţenii străini nu deţineau sumele de bani solicitate sau nu îndeplineau condiţiile prin care se puteau obţine în mod fraudulos vizele Schengen, în sensul că, nu erau angajaţi pe teritoriul ţării noastre, aceştia erau scoşi în mod ilegal din România de către un alt membru al grupării cu sprijinul altor conaţionali sau cetăţeni români prin traversarea pe jos, prin zona verde, a graniţei româno-ungare, pe lângă punctele de trecere a frontierei.S-a stabilit faptul că de la angajatorii români au dispărut începând cu luna ianuarie 2012 şi până în prezent în jur de 40 cetăţeni nepalezi şi filipinezi.Suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T., procurorii dispunând pentru aceştia reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmănd să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi S.R.I..În cauză, s-a cooperat cu autorităţile de aplicare a legii din Germnia, Austria, Republica Cehă și Ungaria.La activităţi au mai participat jandarmi şi lucrători din cadrul Inspectoratul General pentru Imigrări.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de trafic de migranţi, conform OUG 105/2001, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, conform prevederilor Legii 39/2003 privind combaterea crimei organizate şi a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată, fals în declaraţii şi uz de fals.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut