Reţea de traficanţi de minore destructurată

Trei membri ai unei grupări infracţionale sunt suspectaţi de poliţiştii B.C.C.O. Craiova că au racolat şi exploatat sexual în Italia, mai multe victime minore, obţinând câştiguri ilicite de peste 12.000 de euro. Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, în urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au reuşit destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni legate de traficul de minori prin exploatare sexuală.În fapt, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că M.V., C.M şi M.E., toţi din localitatea Balş, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, au racolat şi exploatat sexual în Italia, localitatea Roma, trei victime minore, obţinând astfel câştiguri ilicite de peste 12.000 de euro.În urma a cinci percheziţii efectuate de poliţişti în localitatea Balş, judeţul Olt, au fost identificaţi şi conduşi la sediul poliţiei M.V. şi C.M, ambii din localitate. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: formulare primire sume de bani prin servicii de curierat rapid, agende personale conţinând însemnări olografe referitoare la sume de bani împrumutate, telefoane mobile, 500 de euro şi 145 de cartuşe de ţigări netimbrate.În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de M.V. şi C.M., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi cei doi să fie prezentaţi magistraţilor din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. În cazul celuilalt suspect, M.E., urmează să fie solicitat mandat de arestare preventivă în lipsă pe o perioadă de 30 de zile.În sarcina celor trei s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni şi trafic de minori.Cercetările continuă în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor membrilor grupului infracţional organizat şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content