Reţea de traficanţi de persoane destructurată

O importantă grupare de criminalitate organizată, cu preocupări infracţionale pe linia traficului de persoane pe relaţia România – Italia, a fost destructurată de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate. Până în prezent au fost identificate aproximativ 50 de victime care au fost exploatate pe teritoriul Italiei.Poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, în urma activităţilor desfăşurate în cadrul „Operaţiunii Franco”, au identificat şi destructurat o grupare de criminalitate organizată cu preocupări infracţionale pe linia traficului de persoane. Activităţile au fost coordonate nemijlocit de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală- Serviciul de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii Organizate – Biroul de Combatere a Infracţiunilor de Violenţă.Gruparea infracţională a fost iniţiată şi constituită de S. Maria, pe raza judeţului Cluj. Ulterior, activitatea grupării s-a extins şi pe raza judeţelor Harghita, Mureş, Sălaj şi Satu Mare, exploatarea victimelor realizându-se pe teritoriul Italiei.S. Maria a realizat conexiunea părţii române a reţelei cu cea italiană (clanul „Arturi” afiliat mafiei calabreze „Ndraghetta”). Aceasta a mai fost arestată de justiţia italiană pentru acelaşi gen de fapte, fiind condamnată la o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 200.000 € amendă.Conexiunea a fost realizată prin intermediul lui A. Francesco, zis „Franco”, cetăţean italian, concubinul Mariei S., membru al clanului ARTURI.Alături de S. Maria, un alt membru al grupării, S. Vasile a fost condamnat la închisoare de Tribunalul Cosenza – Italia pentru fapte similare. Împărţirea rolurilor între suspecţi s-a menţinut pe toată durata derulării actelor materiale ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, atribuţiile fiecăruia fiind, în esenţă, următoarele:S. Maria, zisă „Mariana”, a avut rolul de coordonare a activităţii infracţionale. Aceasta a asigurat fluxul continuu al părţilor vătămate, primirea, cazarea şi plasarea acestora (femeile de regulă la familii, bătrîni sau persoane bolnave pentru îngrijire, bărbaţii la întreprinderi agricole sau de construcţii pentru munci necalificate), supravegherea activităţii prestate de victime, colectarea şi împărţirea beneficiilor ilicite.Da asemenea, a condus o evidenţă strictă a activităţii reţelei şi a avut o contribuţie decisivă la instaurarea şi menţinerea, uneori prin mijloace violente, a controlului asupra părţilor vătămate, adoptând o atitudine de puternică asuprire faţă de părţile vătămate. A fost principalul beneficiar al activităţii infracţionale.K. Francisc, zis „Feri”, de 38 de ani, este principalul racolator al grupării, „interfaţa” aparent licită a acesteia, în faza incipientă a contactului victimei cu reţeaua. Din cercetări a reieşit că a coordonat activităţile de transport şi călăuzire a părţilor vătămate pe relaţia România – Italia, contribuind la aservirea şi păstrarea sub control a victimelor traficate prin disimularea totală faţă de acestea a naturii ilicite a activităţii. A realizat şi condus o evidenţă completă a victimelor grupării şi a sumelor colectate până la ieşirea din România, însuşindu-şi în interes personal o parte însemnată din profiturile realizate pe perioada derulării activităţii infracţionale. T. Mirel, S. Vasile şi L. Vasile erau şoferi de încredere ai grupării şi executanţi fideli ai dispoziţiilor liderilor grupării, realizând efectiv activităţile de transport şi călăuzire a părţilor vătămate pe relaţia România – Italia.Victimele erau preluate de la domiciliu şi predate direct reţelei în Calabria (în general, la o întreprinderea agricolă din cartierul Stio din Rose sau la o întreprindere de pescuit sportiv gestionată de clanul mafiot „Arturi” în Localitatea Luzzi, cart. „Petrini”). Au existat cazuri frecvente în care şoferii, după o escală la centrele de triere amintite, conduceau victimele, urmare dispoziţiilor liderilor grupării, direct la angajatorii ilegali. Motivaţi de propria venalitate, au contribuit la aservirea şi păstrarea sub control a victimelor traficate prin disimularea totală a naturii ilicite a activităţii faţă de acestea. Activităţile investigative şi de cercetare penală au condus la identificarea mai multor victime pe raza judeţelor: Cluj Napoca – 15 persoane, Harghita – 2 persoane, Mureş – 5, Satu Mare – 7, Sălaj – 20.Pe parcursul cercetărilor unele victime au formulat pretenţii civile faţă de membrii grupării solicitând instanţei repararea daunelor materiale şi morale în cuantum de aproximativ 140.000 euro.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut