Reţea specializată în trafic de droguri, destructurată

Douăsprezece persoane, suspectate de trafic de droguri de risc, au fost reţinute de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. La data de 16 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman au surprins în flagrant cinci persoane care vindeau droguri într-un local public din municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. Asupra celor cinci persoane au fost găsite 10 grame de cannabis.În dimineaţa imediat următoare, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de magistraţi, au fost efectuate 12 percheziţii domiciliare, dintre care 7 în municipiul Roşiorii de Vede şi 5 în municipiul Bucureşti. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, Poliţiei municipiului Roşiorii de Vede, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Intervenţie Rapidă al I.P.J. Teleorman şi DIAS din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman.În urma percheziţiilor au fost prinşi alţi şapte suspecţi care făceau parte din reţeaua de trafic de droguri şi, totodată, au fost găsite şi ridicate 8 calculatoare personale, 10 telefoane mobile şi 21 grame de cannabis.În cauză sunt cercetaţi 12 suspecţi, 11 bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani. Toţi suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman pentru audieri. De asemenea, în baza mandatelor de aducere emise de procurori, pentru audieri au fost aduse şi alte 16 persoane, consumatoare de droguri, clienţi ai celor 12 traficanţi.În urma probatoriului administrat în caută, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman au luat măsura reţinerii celor 12 suspecţi, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc, după care, instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele a 9 din cei 12 suspecţi.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut