Reţea specializată în trafic de persoane şi proxenetism, destructurată

În această dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat şapte percheziţii în municipiul Lugoj, la mai multe persoane suspectate că au racolat şi obligat tinere, printre care şi minore, să se prostitueze.Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au documentat activitatea infracţională a şapte persoane, suspectate de comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.În vederea destructurării grupului infracţional, în această dimineaţă, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Timişoara, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au efectuat şapte percheziţii la domiciliul principalilor suspecţi şi au pus în aplicare 12 mandate de aducere.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale al I.P.J. Timiş.Suspecţii urmează să fie prezentaţi procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale ce se impun.În fapt, din investigaţiile efectuate, a reieşit că membrii grupării, în perioada 2012-2013, au racolat peste 20 de tinere, majoritatea minore, de pe raza municipiului Lugoj şi localităţilor din împrejurimi, provenite din familii sărace sau destrămate, cu precădere din mediul rural, pe care le-au exploatat şi obligat, prin ameninţări şi violenţă, la practicarea prostituţiei, stradal sau în camere închiriate în municipiul Lugoj. Liderii grupării, un bărbat şi o femeie, se ocupau personal sau prin intermediul celorlalţi membri ai grupării, de recrutarea tinerelor, după care le cazau, astfel încât să aibă control permanent asupra lor, în fiecare seară plasându-le diverşilor clienţi.Minorele exploatate sexual de membrii grupării erau obligate să întreţină frecvent relaţii sexuale cu clienţi chiar în stradă, pe malul râului Timiş sau în zona industrială. Banii obţinuţi din exploatarea tinerelor erau împărţiţi ulterior, între membrii grupări, de liderii grupului.De asemenea, din cercetări a rezultat că tinerele exploatate erau abuzate permanent, fizic şi emoţional, de către liderul grupării, ele fiind plasate de acesta prietenilor şi complicilor cu care săvârşea diverse infracţiuni cu violenţă pe raza municipiului Lugoj. Astfel, în luna octombrie 2012, una dintre tinerele exploatate, în vârstă de 18 ani, a fost abuzată sexual de liderul grupării, împreună cu mai mulţi tineri, prieteni ai acestuia. Tânăra a fost apoi bătută, fiind desfigurată, necesitând îngrijiri medicale pentru mai multe zile. O altă tânără, în vârstă de 16 ani, a fost racolată sub ameninţare de liderii grupării, lipsită de libertate şi exploatată în perioada octombrie – decembrie 2012, acesteia fiindu-i aduşi între 5-7 clienţi zilnic.Până în prezent, au fost identificate şi audiate 11 victime ale traficului de persoane, dintre care 10 minore.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut