Reţea specializată în trafic internaţional de droguri, destructurată

Opt persoane din judeţul Mureş au fost surprinse în flagrant de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate Hunedoara în timp ce încercau să vândă 1,4 kg de haşiş.Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba –Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, beneficiind de sprijinul Serviciului de Operaţiuni Speciale Timiş şi al ofiţerilor D.G.I.P.I., împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, au destructurat o grupare infracţională organizată care acţiona pe raza judeţelor Mureş şi Hunedoara, ce avea ca şi principală activitate infracţională traficul internaţional de droguri. Din investigaţiile efectuate a reieşit că membrii grupării, G.S., de 33 de ani, V.Ş., de 31 de ani, A.V., de 20 de ani, S.S., de 38 de ani, B.B., de 25 de ani, Z.M., de 36 de ani, L.B., de 43 de ani şi I.K., de 31 de ani, toţi din judeţul Mureş, deţineau în vederea comercializării cannabis.La data de 10 august a.c., pe DN7, la limita judeţelor Hunedoara şi Alba, s-a reuşit prinderea în flagrant a suspecţilor, în timp ce încercau să vândă 1,4 kg haşiş.Din cercetările efectuate a rezultat că drogurile proveneau din Spania.În baza probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui G. S., A.V., B.B., Z.M., L.B. şi I.K., urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi Tribunalului Hunedoara cu propunerea de arestare preventivă, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
Sari la conținut